Alina Puscas, muscata de o capusa la filmari

Colegă cu Şerban Ionescu pe platourile de filmare pentru serialul „Narcisa sălbatică”, Alina Puşcaş dezvăluie, în exclusivitate pentru „ring”, că a suferit şi ea din pricina boreliozei.

„M-am abţinut să spun ceva până acum tocmai de teamă să nu se genereze reacţia «O, Doamne, acum toată lumea a fost muşcată de căpuşe!»… Dar, dacă aţi adus vorba de asta, vă mărturisesc că şi eu fusesem muşcată de o căpuşă cu opt luni înainte de Şerban Ionescu. În timpul filmărilor la serialul «Narcisa sălbatică» la Vălenii de Munte s-a întâmplat deşi nici măcar nu mi-am dat seama… Abia la cinci luni de la muşcătură mi s-a declanşat această boală, borelioza. Din fericire, am descoperit-o în primele opt săptămâni de incubaţie şi am început tratamentul de urgenţă la Spitalul «Matei Balş», timp de două luni, cu antibiotic şi intravenoase. În principiu, ar fi trebuit să mă opresc din filmări pentru că riscam să nu dea rezultate tratamentul care ar fi trebuit să fie susţinut de un organism cu imunitate foarte bună şi odihnit… Eu în acea perioadă nu aveam nici una, nici alta, prin urmare eram destul de panicată, mai ales că am citit de ce este în stare această borrelia”, a dezvăluit, pentru „ring”, Alina Puşcaş.

„Şerban Ionescu e un actor foarte generos cu partenerii de joc”

Prezentatoarea show-ului „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, a povestit şi cum l-a cunoscut pe Şerban Ionescu şi ce crede ea despre vindecarea lui. „Pe Şerban Ionescu l-am remarcat din prima pentru că era mereu extraordinar de energic, scotea câte un banc la înaintare pentru a destinde atmosfera mereu, un actor foarte generos cu partenerii de joc, implicat în ceea ce făcea, un om cald, plăcut… şi foarte înalt, un bărbat bine! Vorbesc cu Magda Catone din când în când ca să aflu cum se descurcă, dacă are nevoie de ceva, dacă îi este mai bine lui Şerban… Îmi este adesea greu să o sun pentru că mi-e teamă să nu o întristeze orice discuţie pe tema bolii”, a mai spus Alina Puşcaş.

„Din câte am înţeles, singura şansă reală pentru Şerban Ionescu e să ajungă la clinica din Germania plus o doză maximă de optimism şi voinţă de a trece peste momentul ăsta. Eu, una, sunt convinsă că va învinge boala cu sprijinul nostru, indiferent care ar fi el.”, Alina Puscas.

Sursa: Ring

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation