Apropo, mai ai coaie, Traiane?

A te cocoţa pe cadavre şi a prezenta numai o faţă a adevărului se numeşte „fals în acte morale”. Sigur, e o chestie sănătoasă, nu zic… Dar când se mai numeşte şi „eroare prin omisiune”, e nasol, rău.

Observ cum plutesc pe reţelele de socializare kile de mesaje emoţionale cu iz filosofic contrafăcut în ani de revelaţie petrecuţi într-un borcan de frustrare. „Un om se schimbă atunci când se luminează la cap sau când este rănit în suflet”, e una dintre sclifoselile unora de tipul „poptămaş”, etc, ţambalagii surzi pe coarda emoţiei şi muţi pe râgâiala metaforei. Păi, băi băieţi, apropo de eroarea prin omisiune, e valabilă şi „inversa”, sau ca să vă explic exact, un om se poate schimba şi când se dileşte total, ori când i se luminează inima. Şi acum, să mă întorc la oile noastre, pline de gălbează…

Apropo, ai inimă, Traiane? Ai cap? Cum gestionezi, matale, combinaţia asta bizară, inimă – creier? Cum te detaşezi şi cum te reconfunzi tu, cu subiectul? Cu blonda, vreau să zic. Nu, nu te jignesc, ba din contra, că pe vremuri te-am iubit. Azi nu te mai iubesc, pentru că m-ai dezamăgit şi te comporţi ca un pârţar. Ţii locu’ cald, ai? Sprijini partidul, ai? Te dai cavaler, ai? Hmmm.. Băi Traiane, am o noutate pentru tine. Nu tre’ să te gândeşti că vei fi votat, ci că vei … vota. Cu mine, cu el, cu ea, cu ei, cu noi, cu ele… Tu tre’ să ai mintea limpede, ceea ce mie nu prea mi-e limpede că ai. Şi curajul de a simţi în faptă, nu în vorbă. Curajul de a nu avea interese… Pricepi, Traiane?

Libertatea nu presupune să renunţi la limitele morale. Mai mult, libertăţile absolute te pot predispune la sclavie. Tu eşti liber, Traiane? Tu zici că da. Ok, nu te contrazic şi dacă eşti iar eu sunt fraier, îţi doresc să rămâi aşa, pentru că înseamnă că te-am votat „bine”, deşi am trăit prost.

Revoluţiile în prag de primăvară mă deprimă, iar asta nu-i bine, mai ales când mă prinde metamorfoza în plină cură de slăbire. Important e, Traiane, cum ne gestionăm pe noi înşine în funcţie de orice situaţie, eventual într-una de criză morală. Zâmbeşte, dă-te dur, dar nu mă mai dezamăgi!

Eu, când am rănit o femeie, am plătit cu viaţa. Viaţa mea. Dar eu sunt muritor. Tu te-ai dus să te joci de-a Zorro, la partid, că eşti veşnic. Mă nelinişteşti, pe bune! Viaţa ta se rezumă în locul ăla, ascuns vectorial între buzunarele brăcinarilor, ceva mai jos de buric, acolo unde nici sângele şi nici apa n-au ajuns niciodată. Apropo, mai ai coaie, Traiane?

Andrei Dicu

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation