Așa arată Maria Ciobanu în afara scenei!

Așa arată Maria Ciobanu în afara scenei!

La averea pe care a adunat-o din muzică, în cei peste 60 de ani de activitate, Maria Ciobanu ar trebui plimbată de organizatori precum reginele, într-o caleaşcă aurită. Iată însă că “Ciorcârlia” este dusă la concerte cu o maşină de 1.000 de euro, puternic avariată şi, probabil, fără aer condiţionat. A coborât din ea aproape leşinată.

Se ţine bine la vârsta de 80 de ani, pe care o va împlini pe data de 3 septembrie. Maria Ciobanu are poftă de cântat, este în vervă mare şi iată că merge cu  mare drag la spectacolele unde are calitate de invitat special.

Primarii se înghesuie să o arvunească pentru spectacolele localităţilor pe care le conduc, pentru a da valoare evenimentului. Dar, pe cât este de răsfăţată şi de adulată, iată că “Regina cântului popular” dă dovadă de o modestie rară, fără pretenţii de divă. Se deplasează între spectacole cu un hârb de maşină, cu două uşi, lovită în dreptul aripei şi care pare a fi  reparată cu barosul.

Fotoreporterii Click! au surprins-o pe solistă alături de băiatul şi de nora sa, respectiv Ionuţ şi Doiniţa, în timp ce se pregăteau să plece la Festivalul Naţional de Folclor “Doina Bărăganului”. Evenimentul a avut loc în Grădina de Vară de la Amara, înainte de Sfânta Maria, însă drumul a fost chinuitor pentru toţi.

La destinaţie, “Ciocârlia” era aproape leşinată, din cauza lipsei aerului condiţionat. A coborât din maşină cu mare greutate. Nu de alta, dar, aflată pe bancheta din spate, ea a trebuit să ridice scaunul şoferului şi să se strecoare pe la portiera din faţă, maşina fiind dotată doar cu două uşi.

Îmbrăcată şic, cu o bluziţă albă şi pantaloni roşii, la care a asortat o eşarfă în stil american, o pălărie croşetată şi sandale argintii, diva folclorului  a simţit nevoia să-şi încarce bateriile înainte de cântare.
Împreună cu Ionuţ şi cu nora Doiniţa, despre care putem spune că arată impecabil, după cele trei naşteri, Maria Ciobanu s-a înfruptat din grătarele şi murăturile aşezate pe o masă din spatele scenei. Reprezentaţia artistei a fost de milioane.

Sursa: Click

2

3

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation


− 1 = 5