Băsescu, preşedintelui lituanian: Sunteți primul șef de stat ce vine după “iarna noastră furtunoasă”

Președintele Traian Băsescu, l-a primit miercuri, la Cotroceni, pe preşedintelui Republicii Lituania, doamna Dalia Grybauskaite, căreia i-a transmis că este primul șef de stat care vine în România după ”iarna noastră extrem de furtunoasă”.

”Sunteți primul șef de stat care vizitează România după iarna noastră extrem de furtunoasă”, i-a spus Traian Băsescu, la debutul convorbirilor tête-à-tête.

Dalia Grybauskaite a recunoscut că în viața politică există ”furtuni”, dar ”important este cum faceți față”.

”Amândoi cunoaștem foarte bine spiritul european. Problema este că și partidele trebuie să înțeleagă”, a mai precizat președinele României.

După convorbirile tête-à-tête, urmează la Salonul Ambasadorilor convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

Cei doi șefi de stat vor avea o declaraţie de presă comună, la ora 12.00, urmată de un dejun oficial oferit de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în onoarea preşedintelui Republicii Lituania, doamna Dalia Grybauskaite, la Muzeul Național Cotrocen

Sursa: Realitatea

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation