Bodu cere Curţii de Conturi să se autosesizeze în cazul Nastase

Eurodeputatul PDL Sebastian Bodu cere Curţii de Conturi să se autosesizeze în cazul renunţării Inspectoratului de Stat în Construcţii la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei în Dosarul “Trofeul Calităţii”.

Bodu i-a trimis o scrisoare preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, în care îi solicită ca în temeiul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, să se autosesizeze cu privire la faptul că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), prin reprezentantul său legal, Constantin Adrian Balaban Grăjdan – inspector general, a renunţat la calitatea de parte civilă în Dosarul penal nr. 2470/2012 (“Trofeul Calităţii”), aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Bodu menţionează că în adresa nr. 22/22.05.2012 remisă instanţei reprezentantul legal al ISC consideră că nu există niciun prejudiciu adus instituţiei publice pe care o conduce, deşi instanţa de fond stabilise, prin hotărârea judecătorească recurată, un prejudiciu de 64,8 miliarde lei.

Sursa: Mediafax

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation