Anda Adam, declaraţie incendiară: “Am ajuns să ne-o tragem…”

De când este singură, Anda Adam este tot mai vânată de către admiratori, dar şi de către televiziuni care o vor ca invitată. Recent, artista a fost concurentă la emisiunea…

Meciul CFR Cluj – Universitatea Cluj se rejoacă astăzi

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a respins cererea CFR Cluj de suspendare a deciziei comisiilor LPF care au hotărât ca derbiul oraşului Cluj-Napoca să se rejoace, în urma incidentelor din 8…

Caricatura 323

Părinţi, evitaţi aceste jucării periculoase!

Luna cadourilor a început, aşa că s-a dat startul la cumpărăturile pentru Sărbători. Ca în fiecare an, jucăriile sunt cele mai căutate. Atenţie, părinţi! Când achiziţionaţi o jucărie, în primul…

Băsescu şi Moromete

Atacurile antiromâneşti nu sunt o noutate, aşa cum nu este recentă nici ideea creării unui stat “autonom” cu miez unguresc, în buricul ţării noastre. Încă de la incidentele de la…

Athenee Palace Hilton la 100 de ani

Hotelul Athenee Palace Hilton a sarbatorit implinirea unui secol de existenta si a organizat o petrecere grandioasa. Printre invitati i-am regasit pe Calin Popescu Tariceanu – Presedintele Senatului Romaniei, Printesa…

Specialist în economie, corijent la gramatică

Pentru blogurile personalităților lăsate parcă intenționat să greșească ar trebui și opțiunea “Nu mai citesc deloc!”. Corectura.ro  

Mircea Diaconu: Mariana Campeanu nu a suferit un atac cerebral!

Fostul senator Mircea Diaconu a declarat ca fostul ministru al Muncii, Mariana Campeanu, nu a suferit un atac cerebral, asa cum anuntase luni prim-ministrul Victor Ponta. Campeanu nu a suferit…


1 2 3 74 75