Pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti este postat, în limba engleză, un material foarte interesant adresat cetăţenilor americani care vin în România în această perioadă. Veţi vedea imediat că oficialii…
Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, a murit, duminică seara, după ce în urmă cu câteva săptămâni fusese operat de cancer la stomac. “La…
Te-ai intrebat vreodata daca este posibil să contracarezi efectele îmbătrânirii din interior, prin alimentaţie? Ei bine, da, este posibil. Expresia populară “Suntem ceea ce mâncăm” este un adevăr probat. Cum…
Potrivit unui martor, Roxana Sârbu ar fi fost lovită, înjurată şi trasă de păr de Oana Frigescu, precum şi de sora şi de cumnatul acesteia, ajungând mai întâi la IML,…
A vindecat Mudava pe cineva vreodată? E un Petrache Lupu modern sau un impostor? Cum de comuniştii i-au dat importanţă? Din ignoranţă, sau chiar avea puteri miraculoase? Azi o duce…
Franţa a pierdut ratingul de top din partea agenţiei de evaluare Fitch, care a retrogradat cu o treaptă calificativul ţării, la “AA+”, din cauza situaţiei economice dificile şi creşterii datoriei…
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunţat că Birourile permanente reunite au fost convocate, miercuri, 4 iulie 2012, la ora 17.00. El a precizat că pe ordinea de zi figurează cererea…
Astăzi am asistat cu greaţă la o nouă polemică jenantă între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Veţi vedea imediat că amândoi mint de îngheaţă apele, încercând să ascundă…