CTP: Discursul lui Băsescu putea să lipsească

Cristian Tudor Popescu spune că discursul lui Traian Băsescu putea foarte bine și să lipsească, dar el a fost rostit pentru că dânsul a anunțat că va face politică și…

Fermierii cer demiterea șefului ANSVSA

Nemulţumiţi de modul în care a fost gestionată criza laptelui toxic, producătorii din industria alimentară cer schimbarea din funcţie a şefului Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Mihai Ţurcanu. „Cer public primului-ministru și…

Haşotti, despre discursul preşedintelui

Discursul susţinut marţi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de preşedintele Traian Băsescu a fost ca ”un fel de tablele lui Moise pe care le ştie toată lumea”,…

Ponta: Nu puteam lipsi de la discursul lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că, având în vedere calitatea sa instituţională, nu ar fi putut lipsi de la discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, aşa cum a făcut…

PICĂTURA DE OTRAVĂ – NYT ajunge la concluzia noastră: Ponta nu e neamţ

Iată că jurnaliştii de la The New York Times au ajuns la concluzia noastră: Germania nu e România. Ei au făcut o analiză a scandalurilor recente de plagiat din Germania….

Pepe a lipsit iar de la procesul vrăjitoarelor

Fie că vrea sau nu, Pepe nu poate scăpa de audierea sa în calitate de martor în procesul celor două ghicitoare care sunt acuzate că au înşelat-o pe Oana Zăvoranu…

INS: Deficitul comercial a scăzut în ianuarie

Deficitul comercial a fost în ianuarie de 1,31 miliarde lei (300,8 milioane euro), în scădere cu 681,4 milioane lei (159,4 milioane euro) faţă de cel înregistrat în ianuarie 2012, potrivit…

Udrea: Să se spună că port pantofi cu toc decât să se spună că am furat

Elena Udrea se plânge din nou de televiziunile de ştiri. Udrea este supărată că televiziunile de ştiri au fost mai interesate de tocurile ei, decât de “realizările” în Executiv. “Credeţi…


1 2 1,062 1,063 1,064