Ce fura romanii din camerele de hotel: furtunul de stins incendiul sau ghivecele cu flori

Aproximativ 10% dintre turistii cazati in pensiunile si hotelurile romanesti pleaca acasa cu diferite obiecte din unitatile de cazare, este concluzia unui studiu realizat in luna octombrie.

Printre obiectele luate de turisti se numara prosoapele, tacamurile, telecomanda, dar si obiecte mai putin obisnuite, cum ar fi furtunul de stins incendiul sau ghivecele cu flori.

Cel mai frecvent, unitatile de cazare se confrunta cu lipsa unor obiecte precum prosoapele (73% din cazurile in care turistii pleaca acasa cu obiectele hotelului), tacamurile (44%), telecomanda (22%), obiecte sanitare (10%) sau alimente/bauturi din mini-bar, nedeclarate de turisti atunci cand se decazeaza (27%), se arata in studiul realizat de catre platforma de rezervari hoteliere HotelGuru.ro, remis Ziare.com.

Lista obiectelor “imprumutate” de turisti contine si: halatul de baie, lenjeria de pat, cheia de la camera, jardiniere si ghivece cu flori, papuci, iar unul dintre respondentii studiului a declarat chiar ca a avut un turist care a plecat acasa cu furtunul de stins incendiul.

Per total, majoritatea respondentilor (proprietari de hoteluri si pensiuni) au afirmat ca li se intampla sa lipseasca ceva dupa plecarea clientului in aproximativ 10% din cazuri. Doar 3 dintre cei chestionati a spus ca se confrunta cu aceasta situatie in 51-75% din cazuri.

Printre cele mai valoroase obiecte disparute se numara uscatoarele de par, halate de baie, o tava din inox, dar si tablouri si obiecte artizanale. Facand un calcul, valoarea totala a daunelor avute in acest an poate ajunge si la 2.000 – 2.500 lei, per unitate hoteliera participanta la studiu.

Pe langa obiectele lipsa, managerii de hoteluri si pensiuni sunt, uneori, si martorii unor evenimente mai putin obisnuite petrecute in incinta unitatilor sale.

De exemplu, printre evenimentele relatate se numara si cazul unui turist care a plecat fara sa achite, pe usa de la balcon, luand si cheia cu el sau al unora care au inlocuit toate becurile cu led din apartament cu unele cu incandescenta.

Sursa: Ziare.com

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation