De ce rămânem în România

…Nu plecăm pentru că oriunde ne-am duce suntem români şi avem o trenă după noi… Aşa mi s-a întâmplat mie în Belgia, la Ghent, unde am participat în calitate de partener la întâlnirea din programul european Grundtvig, alături de alţi şapte parteneri din tot atâtea ţări. Titlul programului este „Elderly Memories” –  o experienţă unică, în acest an dedicat de Europa comunicării între generaţii şi persoanelor vârstnice. „Trena” din România este un mod de a spune că la hotelul Best Western Cour St. Georges, unde mi-am rezervat cazarea prin www.booking.com, am plătit camera cash ca orice om civilizat. În bancnote de 100 de Euro, nu de 200 sau 500, pentru că nu se primesc la recepţie de teamă că ar putea fi false… Dar hotelierii m-au tratat ca pe un român, nu ca pe un cetăţean european! Adică mi-au blocat şi 1450 lei din cardul cu care făcusem rezervarea, deşi  site-ul scrie clar că „Booking.com nu va debita niciodată cardul dvs. Plata va fi luată în mod normal de către hotel în timpul sejurului dvs.” Aşa că m-am trezit că-mi lipsesc mai mult de 300 E din cont, deşi plătisem cash recepţionerului Sanne cu chitanţa nr. 21032 din 10 martie 2012 suma de 297 E (din care 15 E taxă turistică!)… Informându-mă telefonic, am aflat că doar au blocat banii din card, nu i-au încasat, dar eu nu mă pot încă folosi de ei de 5 zile … Asta înseamnă să fii român: nu prezinţi încredere!

Altfel, oraşul Ghent din Belgia, situat la 55 de km de Bruxelles, este un loc cu adevărat frumos şi interesant, numit de unii „Veneţia Nordului”… Eu aş spune că imită în mare parte Amsterdamul, şi nu Veneţia, pentru că locuitorii şi-au construit un mic canal pe care m-am plimbat şi eu, iar clădirile au stilul consacrat în oraşele olandeze. Nu puteam să nu vizităm impunătoarea Catedrală gotică  Saint-Bavon (construită pe ruinele  unei biserici romane dispărute în 1150), care adăposteşte o capodoperă de Rubens şi o compoziţie intitulată „Adoraţia mielului mistic” ce datează din 1432 şi aparţine fraţilor Hubert şi Jan van Eyck, considerată o capodoperă absolută a picturii medievale. Grandioasă în ansamblu, spectaculoasă în detalii. Un furt celebru din 1934 a deposedat catedrala de   panoul „Judecătorii integri”, care nu a mai fost nici până azi recuperat… Minunatele vitralii filtrează lumina de primăvară a lunii martie şi povestesc despre glorii trecute, sacrificii ale acestor locuri flamande  pentru că, nu trebuie să uităm, Carol Quintul s-a născut aici, dar şi-a şi pedepsit concetăţenii pentru revoltele din timpul său, obligându-i la marşuri de penitenţă cu ştreangul de gât…

Dar minunea-minunilor este doar la câteva zeci de metri, adăpostită de Turnul Belfort. Un turn înalt  de 95 de metri, un simbol al independenţei acestei străvechi aşezări. La  primul etaj am fost surprinsă să mă întâlnesc cu un dragon ce reprezintă din 1380 simbolul acestui oraş. O întâlnire de-a dreptul uluitoare pentru mine, pentru că, doar cu o seară înainte, vizionasem la Televiziunea belgiană filmul „Avatar”. Este frapantă asemănarea dragonului cu păsările fantastice din acest film ce este o parabolă contemporană a  ciocnirii civilizaţiilor, un basm ce se bazează pe  lupta dintre bine şi rău, dar care atrage atenţia asupra ireparabilei distrugeri a  planetei virgine de răul civilizator (citeşte războaie…). Unul dintre tunurile vechi din Turnul Belfort avea scheletul metalic al dragonului… Şi totuşi, nu aceasta este minunea, deşi face parte din ea (trebuie să vă spun că în drum spre Turn, în faţa mea, mergea o tânără cu părul împletit în coadă, lungă cam de un metru, asemenea personajelor din „Avatar”, parcă dorind să mă călăuzească spre întâlnirea cu Dragonul…).  La etajul  3 al Turnului Belfort se află Tamburul muzical din aramă cu 17 600 de găurele, construit ca o cutie muzicală ce cântă şi se roteşte la fiecare sfert de oră… Noi l-am ascultat la ora două a zilei cu o ritornelă… Acest tambur a fost construit mai întâi din lemn în 1377, apoi, în 1457, din fier, pentru ca la 8 martie  1659 Pieter Hemony să-l  dăruiască oraşului pe acesta, din aramă… Aici există şi o colecţie de 40 de clopote   printre care cel mai mare este de peste 300 kg şi cel mai mic de 30 de kilograme… Tot Hemony era maestrul lor incontestabil, iar sunetul acestor clopote  anunţa sărbătorile oraşului cu sunete speciale…

Întrebarea din  titlul acestui  eseu se referă însă la o idee  întâlnită în cartea unui român descoperită în biblioteca fiului meu la Bruxelles: „Les Coulleurs de l’Hirondelle” Editions Corti, France, 2012, scrisă de Marius Daniel Popescu, după ce „La Symphonie du Loup”, de acelaşi autor, primise în 2007 Premiul Walser. Autorul român trăieşte în Elveţia, la Lausanne şi este şofer de autobuz. Cum tocmai se încheiase Târgul de carte din capitala belgiană (unde şi ICR Bruxelles avusese un stand animat, cu peste 400 de cărţi româneşti expuse, alături de alţi 5 parteneri EUNIC invitaţi din alte ţări europene), n-am ezitat să citesc rapid tomul cumpărat special de la Corti pentru acest târg… Găsesc rapid 19 motive ale autorului pentru a rămâne în România şi, desigur, ader imediat la ele… Cartea nu a fost încă tradusă la noi, dar sper să fie, şi să descoperiţi singuri argumentele acestui autor cvasinecunoscut la noi, dar care citeşte din cărţile sale pe youtube şi este publicat şi premiat la Paris… Dacă în acest an au fost invitaţi  la Târgul de carte din martie 2012 din Bruxelles doi autori cu cărţi traduse în limba franceză: Dan Lungu (România, cu trei cărţi traduse în franceză) şi Nicoleta Esinencu (Republica Moldova), probabil că la anul  participanţii la acest eveniment se vor întâlni cu Marius Daniel Popescu. Faţa literaturii române se schimbă, se prezintă în limbi de circulaţie şi, datorită  unui management cultural de excepţie al noului ICR Bruxelles, este prezentă, iată, doi ani la rând, în această piaţă selectă a cărţii din capitala belgiană unde, după cum ştim cu toţii, se învârt ceasurile Europei…

Georgeta Adam

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation