Despre greaţă, milă și durere în șpiț

Mi s-a întîmplat de curînd să devin, fără să-mi propun, subiectul unui montaj fotografic publicat de una dintre gazetele de perete cu care românii își taie pofta de mîncare, atunci cînd n-au destui bani pentru un salam. În prima fază, am avut o senzație de durere în șpiț și în fundul gropilor pe care le ocolesc în fiecare zi. Apoi, mi-am dat seama de faptul că, deși imaginile respective nu conțineau absolut niciun element spectaculos, românul s-a învățat să privească precum vițelul la poarta nouă, să rîdă ca prostu’ satului de tot ce îi este servit cu titlu de “umor” și sa aplaude ca măgaru’ în călduri ceea ce, teoretic, i-ar plăcea să comită el însuși dar vede numai la vecini. Aici, durerea în șpiț a luat forma unui rău la stomac, iar greața s-a întețit pe măsură ce primeam apeluri telefonice, care mai de care mai idioate. Unii erau fascinați de parcă ei ar fi fost “surprinși” alături de o domnișoară  – nicidecum într-un cadru intim ci în mijlocul unui București supra-aglomerat (mare performanță, atît pentru mine cît mai ales pentru paparazzi, nu???) , alții glumeau pe un ton de parcă s-ar fi aflat în fața focului de la roata căruței, iar cei mai mulți se gudurau ca proștii, sugerîndu-mi să-mi fac “reclamă”. Rar cîte un “mișto” fin, de bun simț. Faptul că românul rămîne dependent de derizoriu aduce un compliment gazetelor de scandal, însă pe de altă parte aruncă încă o pată pe obrazul acestei societăți. În ce mă privește, nu simt vreun sentiment de jenă, mă deranjează doar contemporaneitatea cu asemenea specimene. Iar senzația de greață se perpetuează, atunci cînd apar în discuție personajele care au creat această stare de spirit, așa numitele “vedete” care ori n-au nimic de spus, ori s-au căznit să fiarbă la foc mic hîrdăul cu rahat, astfel încît parfumul degajat să le creeze ambientul prielnic pentru a supraviețui în societate.
Din păcate, ultima și cea mai neplăcută stare pe care am traversat-o a fost aceea de milă. În prima fază, față de personajele care au pus la cale acest fotoreportaj “incognito”. Apoi, pentru copiii care visează la meseria de jurnalist, pentru veteranii care n-o abandonează și pentru ideea de “fair – play”. Iar în cele din urmă, față de naivitatea care încă mă caracterizează și care m-a făcut să sper că în România se mai poate schimba ceva. Este un sentiment infinit mai neplăcut decît frustrarea care se naște din scuze pentru un fapt care nu s-a întîmplat, dar care aduce prejudicii majore unor persoane pe care le iubesc și le respect. În privinta altora, ne vom revedea la tribunal…

Andrei Dicu

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation