Ei sunt salvatorii din munţi!

Zvonul prăbuşirii unui avion în Munţii Apuseni a căzut ca un trăsnet asupra locuitorilor din comuna Horea, luni, după amiază, puţin după ora 16.00. Oamenii au aflat de la televizor că, undeva, în zonă, a avut loc o catastrofă. Toată comuna s-a mobilizat, zeci de localnici plecând în căutarea supravieţuitorilor.

După o mobilizare exemplară în seara şi noaptea de luni, localnicii au continuat în acelaşi ton şi a doua zi, marţi. Oameni de toate vârstele şi-au abandonat pentru câteva ore treburile gospodăreşti obişnuite şi au venit în centrul comunei să vadă care este situaţia şi cum pot da o mână de ajutor. Atmosfera era apăsătoare. Toţi erau cu gândul la cei doi oameni care au murit în accident.

Discuţiile erau acelaşi, atât pe marginea drumului cât şi la cârciuma din sat. Toţi ochii erau îndreptaţi admirativ spre cei trei eroi, care au ajuns primii la epava avionului şi care au contribuit decisiv la salvarea răniţilor.

Sunt personajele principale ale acţiunii de salvare organizate de localnicii din comuna Horea. Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Todea sunt primii salvatori care au ajuns la locul unde s-a prăbuşit aeronava. Au făcut tot ce au putut pentru a salva răniţii şi au reuşit, astfel, să evite o tragedie şi mai mare. Nici unul dintre ei nu se consideră erou.

Au, totuşi, şi un regret: că nu au ajuns mai repede, poate îi salvau şi pe Adrian Iovan şi pe Aurelia Ion. Toţi trei sunt oameni simpli, din familii obişnuite care trăiesc din creşterea animalelor şi exploatarea lemnului, ocupaţii principale pentru locuitorii Apusenilor. Cunosc muntele „ca-n palmă”, pentru că aici s-au născut şi aici au crescut. Pe feţele lor se vedea oboseala efortului depus în ziua precedentă, dar şi mulţumirea că au făcut o faptă bună. Nu aşteaptă recompense şi vor, doar, să îşi continue traiul liniştit pe munte. În cursul zilei au fost audiaţi de procurori, care începuseră ancheta pe munte.

Sursa: Click

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation