Franţa a pierdut ratingul “AAA” şi de la Fitch

Franţa a pierdut ratingul de top din partea agenţiei de evaluare Fitch, care a retrogradat cu o treaptă calificativul ţării, la “AA+”, din cauza situaţiei economice dificile şi creşterii datoriei de stat.

Perspectiva atribuită ratingului Franţei este “stabilă”.

Fitch era singura dintre cele trei mari agenţii de rating care mai atribuia Franţei ratingul de top “AAA”.

Agenţia a avertizat, într-un comunicat, asupra riscurilor legate de deficitul bugetar al Franţei, pe fondul perspectivei incerte a creşterii economice şi crizei din zona euro, chiar şi în condiţiile în care angajamentul guvernului pentru consolidarea fiscală ar rămâne valabil.

Economia Franţei nu a mai înregistrat o creştere semnificativă de trei ani, iar şomajul este la cel mai ridicat nivel din 1999. Fondul Monetar Internaţional anticipează că economia Franţei se va contracta în acest an cu 0,2%, notează Bloomberg.

Standard & Poor’s a coborât ratingul Franţei de la “AAA” la “AA+” în luna ianuarie a anului trecut. Moody’s a retrogradat Franţa de la “Aaa” la “Aa1” în noiembrie.

Sursa: Mediafax

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation