E imposibil ca românii de peste 25 ani să nu-şi amintească desenele animate cu Bălănel şi Mieunel!
Producţie proprie şi comunistă pînă în măduva peliculei, serialul ne oferea şansa de a ne cretiniza încă din pruncie, fără a fi necesar ca ulterior să trecem prin spălarea de creiere oferită de învăţămîntul politic tipic vremurilor.
Pe scurt, cei mai tineri, care n-au habar de animăciunile cu pricina, află acum că “Bălănel şi Mieunel” era un film în care un căţeluş şi un pisoi legaseră o prietenie trainică, iar întreaga lor relaţie sentimentală era bazată pe zîmbetul tîmp în contextul liniştii domiciliului, mă rog, a curţii, etc, oferită de bravul CAP-ist, care le asigura toate condiţiile de bunăstare şi progres.
Dincolo de aspectul lor grosier, Bălănel şi Mieunel ofereau privitorului o candoare tălîmbă, viaţa lor se desfăşura într-un dolce farniente total, lipsit de orice dîră de intrigă sau de conflict, postîndu-se diametral opus faţă de desenele animate capitaliste cu Tom şi Jerry, care erau menite să inspire agerului Şoim al Patriei imaginea degradantă a societăţii occidentale, încununată de goana după “profit ilicit” (cînd pisica alerga şoricelul care şparlise primul bucata de caşcaval) şi mai ales să-i inoculeze în subconştient junelui socialist ideea pişăcioasă a conflictului inter-rasial (în cazul lui Tom şi Jerry… inter-animal…) chiar dacă era vorba despre două jevruţe domestice şi simpatice.
Cu toate astea, în agerimea sa nativă de odraslă a unui popor războinic, micul românaş părea de pe atunci mai atras de conflictul zbuciumat, alegîndu-i pe Tom şi Jerry, aşa cum astăzi audienţele demonstrează că telespectatorii preferă crizele de orgoliu ale doamnei Pora şi isteriile doamnei Grecu, în dauna seninătăţii tălîmbe marca Esca sau a oftaturilor prelungi cu iz sexual de tipul Eugenia Vodă.
Numai că, există în România un perimetru scutit de orice valenţe rebele ca substanţă, şi unde – chiar dacă subiecţii trăiesc sub fardul unei aprige şi veşnice dispute – redescoperim acel dolce farniente de pe vremea lui Bălănel şi Mienunel. Acesta este fotbalul mioritic, o zonă netedă la capitolul ambiţie şi profesionalism, pe care patrulează fiare ştirbe şi crăcănate, pentru care mîrîitul a devenit iluzia prosperităţii, care în faţa suporterului credul se leapădă unele de celelalte, dar în realitate se iubesc atît de mult şi se completează atît de bine încît n-ar putea trăi una fără cealaltă.
Nici măcar pe vremea lui Bălănel şi Mieunel n-am văzut o oaie, hai, un berbec, care să miaune – la propriu – la televizor după o victorie de conjunctură în faţa unui căţeluş, pentru ca, după numai cinci minute să devină un hipopotam magraon, care se încăpăţînează să caute inamici invizibili prin tubul televizorului.
Singurii care se mai joacă de-a Tom şi Jerry sînt fanii, care se alergă pe străzi, din lipsă de ocupaţie. În schimb, nici măcar pe vremea măreţelor realizări ale comunismului, n-am văzut atîta onanism mediatic şi atîta proslăvire a unor “ctitorii” sublime dar care lipsesc cu desăvîrşire, aşa cum se întîmplă acum cu echipele noastre de fotbal, graţie presei sportive, care din pricina penuriei de subiecte şi de imaginaţie a ajuns să creeze nişte idoli de mucava, în care amfitrionii talk-show-urilor şi fraierii care cumpără ziare chiar au ajuns să creadă cu desăvîrşire.
Chiar dacă mass-media ne sufocă pînă la refuz şi ne oferă exclusiv imaginea fundului tulburel al paharului, un meci Dinamo – Steaua nu poate rivaliza cu un derby Real Madrid – CF Barcelona, nici dacă toţi ultraşii din tribune, arbitrii, jucătorii, patronii şi însuşi balonul rotund ar fi beţi cleampă şi toată lumea s-ar zbengui pe gazon ca-n “Dansul săbiilor” de Haciaturian. Iar asta se observă cel mai bine atunci cînd Bălănel şi Mieunel ies din bătătura propriilor iluzii şi observă că, dincolo de graniţă, Tom şi Jerry au devenit deja istorie, iar în locul lor fac furori în Champions League Shrek, Hannah Montana, Ben Ten şi Manny, “lighioane” mult mai talentate şi mai şugubeţe, care se încăpăţînează să calce în picioare desenele animate din fotbalul mioritic, la toate capitolele, de la fineţe şi personalitate, pînă la perspicacitate, dăruire şi chiar umor.
Author Description
