Iubita lui Oprescu a fost numită fără concurs manager al Spitalului Universitar

Iubita lui Oprescu a fost numită fără concurs manager al Spitalului Universitar

Iubita lui Sorin Oprescu a fost numită fără concurs manager al Spitalului Universitar. Adriana Nica a fost instalată în funcție prin decizia ministrului Sănătății, Florian Bodog.

Numirea i-a suprins medicii Spitalului Universitar, care au criticat decizia.

Potrivit sursei citate, decizia de numire a Adrianei Nica la conducerea Spitalului Universitar a fost parafată la minister, pe 1 februarie, dimineața, de ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Doctorul a declarat, sub protecția anonimatului, că „Adriana Nica este un medic cu o ascensiune fulminantă în ultimii doi ani” și nu are nicio competență în management.

Un alt medic, care este coleg cu Adriana Nica la secția de Terapie Intensivă (ATI), a menționat că noul manager „are o ușoară activitate medicală și un simulacru de activitate științifică”.

Adriana Nica a publicat o lucrare științifică la trei săptămâni

Tolo.ro menționează că, în 2016, Adriana Nica a publicat, în calitate de coordonator, patru cărți de specialitate, printre acestea lucrarea „Particularități ale managementului perioperator la pacientul cu boală hematologică nononcologică” care-l are ca autor pe Sorin Oprescu.

Totodată, Adriana Nica a publicat în 2016 și două cărți, în calitate de coautor. În 2015 și în 2016, a publicat o lucrare științifică la trei săptămâni în revistele de specialitate.

Potrivit ultimele declarații de avere, Adriana Nica deține împrumuturi de 660.000 de euro și apare, în calitate de martor, în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu. Unul dintre imobilele, care a fost pus sub sechestru asigurator de procurori în dosarul lui Sorin Oprescu, aparține, de fapt, Adrianei Nica.

Conform aceleiași surse, in 2015, Adriana Nica și-a sustinut teza de doctorat în fața lui Nicolae Banicioiu și a lui Dorel Sandesc, la acea vreme ministrul și secretarul de stat al Guvernului condus de Victor Ponta.

Tot în 2015, secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar este împărțită în trei. Adriana Nica este numită șeful secției ATI 2. În 30 octombrie 2015, atunci când a avut loc incendiul din clubul Colectiv, Adriana Nica și-a dat demisia și a fost înlocuită de doctorul Letiția Coriu.

Nica a revenit în spital în februarie 2016, iar în același timp s-a întors și Sorin Oprescu, care a primit drept de practică. Atunci, Adriana Nica este numită dni nou șef de secție ATI. Letiția Coriu, fosta șefă, a fost numită la conducerea secției ATI la Spitalul Colțea, potrivit Gazeta Sporturilor.

Adriana Nica a absolvit UMF Carol Davila în 2004, iar din 2005 a fost medic stagiar la Spitalul Universitar București, fiind apoi, pe rând: 2006-2010 – medic rezident ATI la SUUB; 2010-2015 – medic specialist ATI la SUUB; 2009-2015 – preparator universitar UMF Carol Davila; 2015 – prezent – asistent universitar; 2015 – șef de sectie ATI 2; 2015 – obține doctoratul, 1 februarie 2017 – manager de spital.

Potrivit Tolo.ro, Adriana Nica a fost contactată, în repetate rânduri, pentru a comenta numirea ca manager la Spitalul Universitar de Urgență, însă de fiecare dată a refuzat să dea declarații.

Sursa: Libertatea

2

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation