Jean Valvis poate relua reclamele TV la Aqua Carpatica

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să dea o nouă decizie de intrare în legalitate pentru spoturile Aqua Carpatica, după ce deţinătorul acestui brand, Jean Valvis, şi-a expus punctul de vedere în şedinţa Consiliului, reclamele TV urmând să fie modificate, potrivit Mediafax.

El a susţinut, astfel, marţi, veridicitatea celor afirmate în spoturile Aqua Carpatica pentru apă plată şi pentru apă carbogazoasă, fiind vorba de mesaje diferite.

La şedinţa de marţi au mai participat Ioan Adrian Vilău, din partea APEMIN – Patronatul Apelor Minerale din România, şi Adrian Feru, director de cercetare şi dezvoltare la Societatea Naţională a Apelor Minerale.

Membrii CNA au decis să dea o decizie comună pentru ambele spoturi, însă cu recomandări diferite, în urma sesizărilor primite şi a discuţiei cu Jean Valvis, care a fost de acord cu schimbările propuse.

În cazul spotului la apă plată, se spune că, “În România, legea permite de cinci ori mai mulţi nitraţi decât limita admisă pentru de medici pentru copii”. Adrian Feru a sesizat însă că nu există nicio lege în acest sens, că “limita admisă” este de fapt o recomandare a pediatrilor, pentru sugari, şi nu pentru copii.

Astfel, în discuţia cu membrii CNA, Jean Valvis a fost de acord ca afirmaţia respectivă să fie modificată în aşa fel încât să se vorbească de o doză recomandată de medici şi de “copii mici”. Pe de altă parte, el a spus că susţine în continuare afirmaţia din reclamă potrivit căreia Aqua Carpatica este apa plată cu cel mai scăzut conţinut de nitraţi din România.

Şapte dintre membrii CNA au votat ca decizia de intrare în legalitate pentru spoturile Aqua Carpatica să includă recomandarea ca spotul pentru apa plată să fie modificat precizându-se “doza recomandată” de medici, în loc de “limita admisă” şi că este vorba de “copii mici”, propunerea fiind adoptată.

În spotul pentru apa carbogazoasă, se afirmă că Aqua Carpatica este “singura apă minerală carbogazoasă din lume fără nitraţi” şi “cea mai pură apă minerală din lume”. Membrii CNA au adoptat recomandarea ca atunci când sunt făcute aceste afirmaţii în spot să se indice o sursă care să le susţină.

Pe de altă parte, Cristina Trepcea a spus că spotul are un mesaj care induce panică în rândul publicului, atunci când se afirmă, despre copii, “în foarte multe cazuri (când beau apă îmbuteliată n.r.) este ca şi cum ar bea mai mult sau mai puţin îngrăşăminte chimice, urme de nitraţi” şi a propus ca această afirmaţie să fie înlăturată, propunere care nu a fost însă adoptată.

Sursa: Romania Libera

Foto: Romania Press

 

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation