Marius Petcu, bomba cu hidrogen a lui Mitrea

Aşa apare în structura supremă a Confederaţiei dl Marius Petcu.

Cine este, de fapt, Marius Petcu? Felcerul, cum îl numea Vadim Tudor în ziarul TRICOLORUL!

Acest individ plecat de la Alba Iulia în tenişi, ajuns în Bucureşti, spăla, până la Revoluţie, filmele de la Serviciul Radiologie al Spitalului Sfântul Ioan.
După decembrie 1989, dornic de afirmare şi parvenitism, nu-i scapă oportunitatea de a se implica în mişcarea sindicală.

Aici, folosind tot felul de mijloace meschine, dă din coate, croindu-şi drum în conducerea Federaţiei SANITAS.

La un moment dat, nu s-a mulţumit cu funcţia de vicepreşedinte şi regizează un conflict împotriva fostului preşedinte, Sorin Stan – fondatorul Federaţiei Sanitas, pentru a-i lua locul.

Fără prea mult efort, sprijinit de echipa Sanitas Bucureşti, echipă de mare influenţă în cadrul Federaţiei Sanitas la nivel naţional, Marius Petcu ajunge preşedinte.

Îndată ce pune mâna pe putere, îşi aşază în posturi-cheie întreaga familie, inclusiv portarii, mecanicii, femei de serviciu, contabili, secretare etc., pe salarii de invidiat, şi încep cu toţii să sugă din fondurile Federaţiei precum căpuşele.

Văzându-se pe cai mari, Petcu începe să îşi pună în practică planurile personale – ascensiunea pe scară socială şi îmbogăţirea peste noapte.

Odată cucerită reduta Federaţiei Sanitas, profitând şi de plecarea lui Pavel Todoran în Parlament, îi încolţeşte gândul la mai mult.

Purtarea lui fără scrupule, stăpânită de atribute murdare cum ar fi perfidia, obedienţa, dorinţa de îmbogăţire peste noapte, îl inspiră să ceară ajutorul lui Miron Mitrea, care făcea în continuare jocurile în CNSLR-FRĂŢIA.

Pentru că dl Mitrea tot era în căutarea unui om în locul lui Pavel Todoran, aprobă preluarea Confederaţiei de către Marius Petcu.

Condiţia era una singură: să se supună politicii făcute de Miron Mitrea, care îşi dorea să nu se dezică în faţa PSD-ului de promisiunile făcute.

Caracterul mizerabil al lui Petcu a început să devină tot mai transparent odată cu relaţionarea familiei sale cu gaşca odioasă a PSD.

Supuşenia lui Petcu faţă de Mitrea devine şi mai convingătoare atunci când Petcu îi cere lui Mitrea să îi devină naş de cununie.

Lui Miron  Mitrea îi surâde ideea şi nu are decât să îi promită finului nuntă mare, la care mă voi referi într-un episod următor.

Ca să înţelegeţi mai bine cursul evenimentelor, vă reamintesc că la sfârşitul anului 2000, în preajma sărbătorilor de Crăciun, PSD-ul preia puterea de la CDR.

Urma anul 2001, primul an de guvernare al PSD-ului din noul mandat câştigat împreună şi în frunte cu Ion Iliescu.
Înainte de a prelua puterea de la CDR, conducerea PSD avea întâlniri frecvente cu conducerea CNSLR-FRĂŢIA, cu care punea la cale tot felul de strategii pentru a înlătura incomozii din propriul partid, sindicate şi administraţie.

Decizia era una singură: afară cu toţi incomozii, cine nu este cu noi este împotriva noastră.
În acest sens vocile lui Mitrea şi Hrebenciuc erau asurzitoare, iar eu, fără să îmi dau seama că eram printre vizaţii la marginalizare, continui, în mod nevinovat, să îmi fac politica sindicală de independenţă faţă de partidele politice, aşa cum era prevăzut, de altfel, în legea sindicatelor.
Şi iată cum ajung eu indezirabil în propria-mi familie sindicală.

În acest moment Marius Petcu reuşise să urmeze până la capăt politica lui Miron Mitrea, căci obligaţiile ajunseseră până la gradul de rudenie – naşul trebuia respectat şi urmat.

Din acest moment drumurile noastre se despart, între mine şi Marius Petcu intervine o răceală prin lipsa de comunicare.
Nu înţelegeam de ce Marius Petcu, pe care l-am ajutat să fie preşedinte, mă evita cu discreţie, chiar şi în interesul sindical.
Acest individ nu este un luptător la baionetă, ca un bărbat adevărat, ci, din contră, puterea lui stă în perfidia şi necinstea jocurilor de culise, caracteristici ale Mafiei italiene, care îşi trimitea la moarte, dacă era cazul, propriile-i slugi.

Pentru politica mea independentă şi neslugarnică, voi părăsi mişcarea sindicală, unde am muncit peste 10 ani cu credinţă şi pasiune.

Vasile Paduraru