Nerăbdarea lui Ponta îl relansează în cursă pe Dan Diaconescu

Victor Ponta a declarat, ieri seara, la emisiunea “Punctul de intalnire”, de la Antena 3, ca este dispus sa demisioneze, simultan cu Traian Basescu, pentru solutionarea blocajului politic prin alegeri parlamentare si prezidentiale anticipate. Dl Ponta estimeaza ca, intr-un astfel de caz, in turul doi al alegerilor prezidentiale vor intra Crin Antonescu si Dan Diaconescu, iar principala forta de Opozitie va fi PP-DD.

Cu ceva timp in urma si presedintele Traian Basescu a evocat posibilitatea demisiei, cu scurtarea mandatului presidential, care altfel ar fi pana in anul 2014, cu conditia revizuirii Constitutiei pentru a putea fi puse in practica rezultatele referendumului. Poporul s-a pronuntat pentru un Parlament monocameral, cu 300 de alesi.

Acum, fie vorba intre noi, chiar poporul, luat de val, pare sa fi uitat ce a votat atunci. Romanii vor capul lui Traian Basescu, vinovat de tot ce misca in tara asta. Dl Ponta, insa, se face ca uita de referendum si propune numai ce-l intereseaza pe el. Si anume iesirea cat mai rapida din scena a dlui Traian Basescu, pentru a-i face loc la Cotroceni prietenului sau, Crin Antonescu. Odata ajuns la Cotroceni Crin Antonescu, echipa USL va taia si va spanzura dupa bunul plac in Romania.

Dar ce va face Traian Basescu? Eu zic ca nu va accepta propunerea lui Victor Ponta. Invitatia la demisie simultana facuta, aseara, de premier, la Antena 3, nu este acceptabila pentru dl Traian Basescu din cel putin doua motive: nu respecta vointa populara exprimata prin referendum si prinde dreapta pe picior gresit, fara timpul necesar pentru coagulare. Iertati-ma ca folosesc terminologia clasica, dreapta-stanga, cand vine vorba de USL si de PDL, dar fac asta numai pentru a simplifica discutia, nu pentru ca ar fi ceva adevarat in aceasta expresie. Formatiunile politice romanesti sunt grupuri de interese si ele nu propun poporului optiuni ideologice, ci scheme care sa le asigure cat mai multa putere. USL este, prin cele trei partide componente, o alianta de stanga-dreapta-centru, iar PDL este departe de a fi bastionul dreptei, cata vreme masurile adoptate cat a fost la guvernare nu au adus niciun beneficiu investitorilor si oamenilor de afaceri, fiind doar un sir de restrictii si impuneri de biruri pentru a le face pe plac creditorilor internationali.

Daca Traian Basescu nu demisioneaza, uselistii vor iesi pe piata cu varianta de rezerva. Ei vor cere Parlamentului, pe care il controleaza, demararea procedurilor de suspendare a sefului statului. Manevra are ca obiectiv echilibrarea scenei politice. Cu un Ponta vulnerabil printr-o teza de doctorat plagiata si printr-o apropiere binecunoscuta de infractorul dovedit Adrian Nastase, discutiile ultra-mediatizate despre pacatele lui Traian Basescu ar muta atentia publicului, macar partial, catre adversarii politici.

Numai ca un astfel de joc politic poate avea si surprize. Culoarul pe care evolueaza Partidul Poporului – Dan Diaconescu, favorizat si de respingerea legii uninominalui pur de catre Curtea Constitutionala, poate deveni unul mult mai avantajos pentru fanii acestei formatiuni. Garnisit cu propuneri oricat de populiste si de irealizabile si cu o campanie la propriul sau post de televiziune, unde principa tinta de atac ar deveni USL, Dan Diaconescu se poate transforma in salvatorul neamului. Nu stiu daca e rau sau e bine sa se intample asa ceva, dar stiu ca e mai sanatos sa nu te iei la tranta cu milioane de votanti care habar nu au pe ce lume traiesc.

Tomita Stoicut

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation