Politicienii şi-au angajat odraslele la Bruxelles

Politicienii şi-au angajat odraslele la Bruxelles

Europarlamentarii români au ajuns la Bruxelles cu metehnele bine înrădăcinate de pe plaiurile mioritice. Aleşii din Parlamentul European i-au învăţat şi pe occidentali ce înseamnă nepotismul. Mulţi dintre politicienii cu influenţă din România şi-au angajat copiii, nepoţii, soţiile şi apropiaţii pe posturile de consilieri la cabinetele eurodeputaţilor. Unul dintre băieţii lui Adrian Năstase, fiica lui Titus Corlăţean sau nepoata lui Ioan Rus se regăsesc printre cei care, chipurile, le dau sfaturi aleşilor europeni.

Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, a devenit consilier european la vârsta de numai 22 de ani. Băiatului cel mic al fostului lider PSD lucrează ca asistent la cabinetul eurodeputatului social-democrat Cătălin Ivan, acolo unde se ocupă de relaţia UE-Rusia. “Este un tânăr foarte pregatit, cu foarte mult bun-simţ şi dornic de muncă. Evident că a contat şi faptul că-l cunosc pe tatăl său, dar nu a fost decisiv acest fapt în alegerea mea”, recunoştea Ivan vara trecută. Potrivit CV-ului, mezinul fostului premier a absolvit Universitatea Americană din Paris, unde a studiat psihologie politică şi behaviorism colectiv şi urmează un master în comunicare publică şi socială la The London School of Economics. Mihnea Năstase a terminat Liceul Alpinum Zuoz din Eleveţia în 2011.

Fiica de 20 de ani a senatorului Titus Corlăţean, Diana-Maria, lucrează şi ea ca stagiar la Parlamentul European, în cabinetul europarlamentarului PSD Andi Cristea. Interesat este că social-democratul a fost asistentul fostului ministru de Externe între 2007 şi 2008, pe vremea când Corlăţean era el însuşi europarlamentar. Diana-Maria Corlăţean a absolvit Liceul Jean Monnet din Bucureşti, iar în prezent este studentă a Facultăţii de Drept – Universitatea din Bucureşti, secţia învăţământ la distanţă. La Bruxelles, potrivit tatălui, fiica fostului ministru se ocupă de relaţii internaţionale şi dosarele privind Republica Moldova.

E şi fiica lui Scripcaru

Un alt politician cu fiica angajată la Bruxelles este primarul Braşovului, George Scripcaru. Andreea Scripcaru, fiica edilului liberal trimis în judecată sub control judiciar de către procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu, lucrează şi ea drept consilier al europarlamentarului PNL Daniel Buda. Din aceeaşi echipă face parte şi Bogdan Man, fiul deputatului PNL Mircea Man. La doar 22 de ani, Bogdan Man era asistentul personal al Ancăi Boagiu, pe vremea când actualul prim-vicepreşedinte al PNL era ministru al Transporturilor, iar în 2012 devenise consilierul personal al ministrului PNL al Transporturilor Alexandru Nazare.

În lumea bună din Parlamentul European activează şi Ioana Rus, nepoata fostului ministru al Transporturilor, Ioan Rus. Aceasta lucrează ca expert în echipa de consilieri a Corinei Creţu, comisarul european pentru Politici Regionale. În trecut, Ioana Rus a fost şi asistent acreditat la cabinetul europarlamentarului Ramona Mănescu. O altă româncă aflată pe cai mari la Bruxelles este Georgiana Drăghici, soţia deputatului PSD Mircea Drăghici. Fostă jurnalistă în presa locală, aceasta este angajată încă din anul 2008 la biroul europarlamentarului Daciana Sârbu, nimeni alta decât soţia fostului premier Victor Ponta.

Sursa: Jurnalul National

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation