În România, piața apelor îmbuteliate a înregistrat un salt extraordinar în ultimii ani, pentru 2016 fiind estimată o cifră de afaceri de circa 5 miliarde de lei. Oferta e tot mai variată, iar noi, consumatorii, tot mai bulversaţi. Marea dilemă apare în faţa raftului, când avem în faţă 20 – 30 de tipuri de apă.
Foarte mulţi români aleg apa cea mai ieftină, fără să ia în calcul că diferenţa de preţ față de una mai scumpă nu înseamnă neapărat cheltuieli de marketing.
Însă, după câte un scandal legat de germenii găsiţi în apă, ne întrebăm cum să nu tragem “lozul necâştigător”.
Ce criterii trebuie să avem în vedere atunci când alegem o anumită marcă de apă, cum au “răsărit”, ca ciupercile după ploaie, sute de producători de apă, deşi România are doar 68 de mărci recunoscute, şi, mai ales, ce îmbuteliază aceştia – sunt doar câteva dintre întrebările la care Jurnalul Naţional şi-a propus să găsească răspunsuri, într-un dialog purtat cu directorul general al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), Radu Dumitru.
Monica Cosac: – O analiză economică recentă arată că sunt peste 400 de producători din domeniul apelor. Cu toate acestea, România are doar 68 de mărci de ape minerale recunoscute. Ce este cu această diferenţă? Şi ce îmbuteliază toţi aceşti producători?
Radu Dumitru: – Aceasta este una dintre marile mele problemele ca manager al Societății Naţionale a Apelor Minerale. Ați descoperit un lucru extraordinar: 400 de producători, doar 68 de mărci de apă minerală licenţiate. Iar mari producători de apă minerală sunt maximum 30. Deci, cam două branduri are fiecare producător de apă minerală. Diferența de la 30 la 400 este reprezentată de acele mici firmulițe-bombă, care au apărut pe piață și care nu știm ce îmbuteliază. Spun ei: apă de masă, apă de izvor, apă de băut, apa cea mai bună, cu PH-ul cel mai ridicat… Dacă stai să asculți poveștile lor, ai băut o sticlă de apă și te-ai vindecat de orice!
Marea problemă a României în momentul acesta este o lipsă a legislației pe această temă a apelor îmbuteliate.
Cei care exploatează apa minerală, cei care o îmbuteliază, plătesc redevență statului român. Restul nu plătesc nimic! De aici și diferența de preț. Iar omul când se duce în magazin, cumpără apa cea mai ieftină. Nu am nimic cu supermarketurile, dar să ajungă ca fiecare brand din România să aibă marca lui proprie de apă, pe care nu știm unde o îmbuteliază și nici ce calitate are apa respectivă, este strigător la cer!
M.C.: – Pe eticheta unei sticle de apă minerală este detaliată compoziția bio-chimică, conform unui buletin de analize făcut cu câțiva ani urmă: 2012, 2011 sau chiar 2008. Practic, în acest moment există ape îmbuteliate pe piață care sunt comercializate pe baza analizei din 2008! Între timp, nu mai este verificată apa respectivă? Compoziția chimică și microbiologică se poate schimba între timp și mă gândesc în primul rând la nitrați, la germeni.
R.D.: – Conform legilor de siguranță alimentară – la apa minerală, noi mergem pe Hotărârea 1020/2005, care se referă strict la calitatea apei și la analizele care trebuie făcute – sunt analize care se fac lunar, trimestrial, de două ori pe an și anual. În fiecare lună se recoltează probe pentru a testa apa din punct de vedere microbiologic: e-coli, pseudomonas și alte bacterii, sau “carcalaci”, cum le spun eu. Cei care nu au apă minerală nu sunt obligați de nicio lege să facă aceste analize. Ei depun un dosar de analiză a apelor când iau avizul de Sănătate Publică și gata. În rest nu-i verifică nimeni, nu știe nimeni despre ce este vorba.
Eu mă bat de trei ani și tot țip că este imperios necesar, în acest moment, să apară o lege a apelor în România, să știe omul ce se pune în sticlă și ce bea, iar pe fiecare sticlă să apară analizele unui laborator de referință națională. Unul dintre proiectele pentru care am să mă zbat cât stau pe această funcție este tocmai apariția acestui laborator de referință națională.
Indiferent dacă se importă sau dacă se produc și se îmbuteliază în România, apele ar trebui să treacă printr-un laborator, să se facă analize la produsul finit, care ajunge pe raft, pe loturi, pentru tot ce se vinde în România, și trebuie văzut de unde provine apa. Pentru că, în acest moment, nu se știe de unde vine apa și de unde apare în sticlă.
M.C.: – De unde ar putea să provină?
R.D.: – Nu m-ar mira să fie apă de la chiuvetă! Nu că n-ar fi bună apa de la chiuvetă, pentru că sunt convins că uneori poate fi mai bună apa de la chiuvetă decât ce găsim în sticlă, la vânzare. Sunt 400 de producători. Eu chiar nu ştiu de unde au apărut atâţia, cifra e imensă. Păi noi avem, în medie, câte 10 producători în fiecare judeţ?!
Într-adevăr, suntem în primele cinci ţări ale lumii ca potenţial de vânzare apă minerală, dar când spun asta mă refer la apa minerală care respectă legislaţia în vigoare, care e recunoscută şi are licenţă dată de Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), nu toată apa. Păi aşa putem bea din Olt, din Dunăre.. o filtrăm şi o bem.
Continuarea interviului în: Jurnalul National
Author Description
