Sandu şi Dragomir vor fi urmăriţi penal

FC Corvinul îi acuză de abuz în serviciu, printre alţii, pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, susţinând că federaţia şi liga au aplicat regulamentele sportive în mod discreţionar, în litigiul pe care gruparea hunedoreană l-a avut cu FC Rapid, în urma transferului portarului Bogdan Lobonţ.

“În temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. b) C.proc.pen., admite plângerea formulată de petenta FC Corvinul Hunedoara în contradictoriu cu intimaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Kassai Adalbert, Duru Viorel, Lupescu Ioan Angelo şi Stângaciu Adrian împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. 408/P/2011. Desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale conform art. 273 alin. 11 C.proc.pen. faţă de intimaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Kassai Adalbert, Duru Viorel, Lupescu Ioan Angelo şi Stângaciu Adrian sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C.pen.. În temeiul art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.03.2013″, informează portalul Ministerului Justiţiei.

Sursa: Mediafax

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation