Aţi comandat la firme de catering? Este posibil să fi mâncat carne de cal!

Şapte firme de catering din Bucureşti au livrat populaţiei produse ce conţineau carne de cal, au concluzionat, în urma controalelor, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Numele acestor societăţi nu pot fi date publicităţii, spune preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu.

“Noi ştim numele firmelor de catering care au primit carne de cal, bineînţeles, dar ar fi lipsit de profesionalism din partea noastră să le dăm publicităţii. Inspectorii noştri au mers, au verificat acele unităţi, cantităţile erau mici şi au fost folosite în catering, pentru mâncare. Ideea este că nu trebuie să se interpreteze că acea carne ar fi fost obligatoriu de cal. Noi am spus că din lotul respectiv am recoltat o probă şi a ieşit pozitivă. Am recoltat din acelaşi lot alte probe şi vom vedea pe parcurs dacă tot lotul era carne de cal sau nu. Este posibil ca la acele unităţi de catering să fi fost carne de bovină”, ne-a declarat Mihai Ţurcanu, preşedintele ANSVSA. Controlul tematic al ANSVSA a descoperit, la începutul acestei săptămâni, la o unitate de comercializare, procesare şi depozitare carne din Ilfov, că vrăbioara de vită vândută de această societate era, de fapt, cal. Întreaga cantitate de produse din lotul incriminat a fost sechestrată şi au fost dispuse măsuri de retragere a cărnii din piaţă, conform listei de distribuţie. Numai că societatea ilfoveană livrase deja carnea de cal către şapte firme de catering din Bucureşti, care o vânduseră, la rândul lor, consumatorilor, spun oficialii ANSVSA.

“Carnea de cal e bună, noi acuzăm frauda!”

Mihai Ţurcanu spune că, dacă a fost tăiată într-un abator corespunzător şi avizată sanitar-veterinar, carnea de cal este bună pentru consum. “Problema este de mentalitate şi, mai ales, în acest caz, de falsificare. Noi acuzăm o fraudă şi am solicitat organelor de poliţie să ancheteze acest lucru. Pentru un specialist este destul de uşor să-şi dea seama de diferenţa dintre carnea de cal şi cea de vită. Problema este că noi, ca să putem fi foarte corecţi, trebuie să parcurgem nişte analize de laborator”, ne-a mai precizat preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu. În 19 martie, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a emis buletinul de analiză prin care se confirma că proba de la carnea din depozitul ilfovean a fost pozitivă pentru carne de cal şi negativă pentru carne de bovine şi câine, iniţiindu-se imediat semnalul în sistemul rapid de alertă.

Continuarea anchetei in: Ring

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation