Cine este “presa internațională” din România?

Cine este “presa internațională” din România?

Ceea ce am numit cîndva „Condicuţa cu agenţi“ rămîne valabil, ca de fiecare dată atunci cînd interesele internaţionaliste vor să-şi facă simţită prezenţa. Evident, nici alegerile din acest an nu puteau să scape de tirul acestor agenţi de influenţă. Din păcate, a nu ştiu cîta oară, presa din România preia fără niciun fel de discernămînt articolele lor, sub acoperirea „Presa internaţională zice că…“!

În realitate, sub această sintagmă „se ascund“ nişte anonimi aciuaţi pe lîngă unele publicaţii de prestigiu sau pe lîngă unele site-uri finanţate destul de misterios de organismele europene, deşi niciunul dintre aceştia nu s-a remarcat în presa din România ca fiind jurnalist în adevăratul sens al cuvîntului.
Astăzi vom face o nouă demonstraţie care să arate cine este de fapt „presa internațională“, cine sînt cei care ar reprezenta-o, luînd în discuţie articolele citate de presa din România ca aparţinînd „presei internaţionale“, în care se vorbea despre alegerile parlamentare de duminică.

Bloomberg, adică Andra Timu şi Irina Vilcu

Chiar în ziua alegerilor, pe „Bloomberg“, mai întîi la ora 9.41, apoi cu un update la ora 12.00, a apărut articolul „Romanians Vote as Old Guard Looks to Supplant Technocrats“. Autoarele articolului sînt mai vechea noastră clientă Andra Timu şi, un new entry, Irina Vilcu.

Articolul celor două româncuţe a fost preluat de site-ul News.ro şi apoi de mai multe televiziuni. Iată ce scria News.ro: „Bloomberg titrează: «Românii votează şi se anunţă că vechea gardă va înlocui tehnocraţii». «O combatere fără precedent a corupţiei nu a reuşit să răstoarne scena politică din România (…). Pentru a atrage alegători, membrii partidelor afectate de scandaluri au impus reduceri de taxe şi creşterea salariilor bugetarilor, ceea ce a generat îngrijorări privind bugetul din partea băncii centrale», scrie agenţia, precizând însă că «populismul nu a ajuns la extremele văzute în alte părţi din Europa». Bloomberg notează că întoarcerea vechii gărzi la putere riscă să îi descurajeze pe mulţi de la a merge la vot. «Dezamăgirea populară profundă faţă de clasa politică este ilustrată prin proporţia mare de alegători indecişi, ceea ce va duce, probabil, la o rată mică de participare», a explicat un analist al The Economist pentru agenţie, adăugând că această situaţie este în favoarea social-democraţilor“.
Cine citeşte această preluare are impresia că Bloomberg scrie aceste lucruri, căci News.ro nu face precizări privind autorii articolului, astfel încît cititorii să înţeleagă că este vorba despre două românce partizane, care mint cu bună ştiinţă!

Andra Timu, după cum îşi amintesc cititorii ziarului Cotidianul, a mai fost clienta noastră începînd cu anul 2012, cînd, tot pe Bloomberg, era susţinătorul deşănţat al lui Traian Băsescu şi vorbea despre deprecierea leului din cauza suspendării acestuia, deşi moneda naţională tocmai se apreciase! Scriam atunci că această Andra Timu a ajuns în preajma presei internaţionale printr-o bursă ciudată, sub forma unor „excursii de studii la Bruxelles“, primită din partea asociaţiei „Freedom House“ a Cristinei Guseth, ONG finanţat de George Soros!

În ţară, Andra Timu nu a lucrat efectiv în presă, ci a intrat la nişte cursuri de redactare de ştiri la Centrul pentru Jurnalism Independent, o adevărată şcoală de presă aservită PDL, după care a fost o vreme la Money Channel, patronat de Sorin Ovidiu Vântu.

Reuters este, de fapt, Luiza Ilie

Pe site-ul celebrei agenţii de ştiri Reuters a apărut în ziua de 9 decembrie articolul „Stagnation, resignation reign ahead of Romanian parliamentary vote“, care este semnat de… Luiza Ilie din Bucureşti:
Iată însă cum preia site-ul News.ro acest articol scris de Luiza Ilie: „«Românii votează duminică în alegeri parlamentare în urma cărora puterea va fi încredinţată, probabil, din nou social-democraţilor (PSD), care pledează pentru o politică fiscală relaxată, dar care sunt percepuţi ca permisivi în privinţa corupţiei endemice», scrie Reuters. Jurnaliştii străini apreciază că, spre deosebire de majoritatea europenilor, românii nu au fost foarte nemulţumiţi de măsurile de austeritate şi sunt în continuare eurofili“.

Care „jurnalişti străini“ sînt cei de la „Reuters“, cînd chiar pe site-ul agenţiei scrie clar că autoarea este Luiza Ilie din Bucharest? Mărturisesc că pînă acum nici nu auzisem de această Luiza Ilie, singura informaţie pe care am găsit-o este de pe propriul ei blog, unde apare alături de două sticle de bere.
Cine citeşte articolul Luizei Ilie va observa că, la fel ca şi Andra Timu, are un fix: corupţia este doar în curtea PSD, mesaj care pare dictat de acelaşi stăpîn deontologic!

La Libre Belgique este, în realitate, Maria Udrescu

Pe site-ul cotidianului belgian „La Libre Belgique“ a fost postat articolul „Législative en Roumanie, la tentation des extrêmes“, semnat de Maria Udrescu. După cum se vede din titlu, autoarea nu are nici cea mai mică rezervă în a constata că ţara sa natală are „tentaţia extremelor“, deşi, după cum s-a văzut, nici măcar partidele moderat-naţionaliste nu au obţinut voturile necesare intrării în Parlament!

Cine este jurnalista Maria Udrescu aflăm chiar de la ea, mai exact, de pe site-ul „journalistefreelance“, unde are postată o biografie amănunţită: are 25 de ani şi locuieşte în Belgia de cînd avea doar 14. Maria Udrescu spune că a făcut un stagiu la Radio Free Europe (Europa liberă), însă cunosc, din propria experienţă, că, din 1995, cînd postul s-a mutat la Praga, operaţiile europene s-au redus treptat şi s-au axat pe alte coordonate: în Iraq, Afganistan etc., astfel încît, atunci cînd Maria avea 14 ani, postul nici nu mai exista! Merită să vedem cele două pagini de prezentare ale Mariei Udrescu, pentru a vedea ce experienţă de presă are pentru a fi calificată să facă astfel de analize complicate, cum este situaţia politică din România!

Maria Udrescu susține că este jurnalist freelance, adică unul care are statut de colaborator al ziarului „La Libre Belgique“. În articolul la care facem referire, jurnalista ridică în slăvi USR-ul lui Nicuşor Dan, prezentîndu-l, nici mai mult, nici mai puţin, drept un partid anticorupţie!

Continuarea anchetei în: Cotidianul

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation