Compozitorul lui Andreea Bocelli, Lucio Quarantotto, s-a sinucis

Tristete pentru Andrea Bocelli. Lucio Quarantotto, cel care i-a compus destule piese devenite celebre, si-a luat adio de la lumea muzicii, decizand sa-si puna capat zilelor, la 55 de ani.

El s-a aruncat de la etajul sase, de la fereastra apartamentului sau din Mestre. Muzicianul locuia impreuna cu varstnica lui mama si cu o infirmiera care avea grija de aceasta. Chinuit de depresie, a hotarat sa-si incheie socotelile cu viata.

Quarantotto a lucrat si ca textier, lui datorandu-i-se versurile celebrului „Con te partiro”, interpretat in duet de Bocelli cu Sarah Brightman, dar a compus si pentru alti artisti italieni, cum ar fi Caterina Caselli. Nu in ultimul rand, la debutul sau, in 1982, a fost considerat un cantautor cu o voce „feroce”, cum putine exista in Italia. Dar nici primul album, „Di mattina molto presto”, nici cel de-al doilea, „Ehi la”, nu s-au bucurat de succes de public, in ciuda cronicilor bune. Un motiv ar fi reticenta artistului de a aparea la tv.

Afland groaznica veste, Andrea Boceli a marturisit unul dintre marile sale regrete: „Ce ciudata este viata! Am interpretat cantecele sale, dar imi dau seama ca il cunosteam prea putin pe Lucio. Am inregistrat impreuna ceva, acum cativa ani, dar nu ne vizitam. Iar asta, intr-un anume sens, imi mareste durerea”, a declarat tenorul. Acum, este prea tarziu. Si, chiar daca, asa cum spunea Bocelli, Lucio Quarantotto va ramane nemuritor prin muzica sa, el nu va mai fi acolo, sa se bucure de fiecare succes.

Sursa: VDT Online

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation