Enel incepe montarea contoarelor antifurt de energie

Enel a inceput  instalarea  contoarelor electronice inteligente, a caror fucntionare va fi gestionata de la distanta. Clientii vor plati doar cat consuma, nu pe baza de estimari, iar compania va putea deconecta de la distanta furnizarea de energie electrica, in cazul in care depisteaza furturi de curent sau in urma neachitarii la termen a facturilor de catre consumatori.

Potrivit Enel, prin sistemul de contorizare inteligenta se pot realiza citiri de la distanta ale consumului de energie electrica, dar si operatiuni comerciale, precum schimbari tarifare, conectari si deconectari, reducand inconvenienta vizitelor la domiciliu. Clientii vor fi facturati pe baza datelor actualizate, transmise de contor si se va renunta la estimari de consum, astfel incat facturile vor reflecta mai bine consumul de energie electrica.

Monitorizare de la distanta

In urma instalarii contoarelor inteligente, clientii Enel vor putea sa acceseze, in premiera, informatii detaliate si actualizate despre consumul lor de energie electrica, fie prin ecranul de afisare al contorului, fie prin intermediul unui computer personal. Aceasta monitorizare in timp real le va permite sa isi faca o planificare adecvata a consumului de energie electrica. Contoarele inteligente inregistreaza si date legate de calitatea serviciului de alimentare cu energiei electrica, monitorizand continuitatea acestui serviciu. De asemenea, ele semnaleaza intreruperile in alimentarea cu energie electrica sau o functionare defectuoasa si localizeaza anomaliile care ar putea fi cauzate de tentative de furt de energie electrica.

Sursa: National

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation