Ghiţă Ciobanul riscă până la trei ani de puşcărie

Probleme mari pentru celebrul cioban din Jina. Ghiţă Ciobanul a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină neînmatriculată şi s-a ales cu dosar penal. El riscă acum o pedeaspă cu închisoarea de până la trei ani. 

Nu-i mai stă gândul nici la oi! Cel mai cunoscut baci din România a dat de necaz, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Ghiţă Ciobanul, pe numele său adevărat Gheorghe Dănuleţiu, a fost tras pe dreapta de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute, pe DN1, pe raza localităţii Miercurea Sibiului. Nici prin cap nu i-a trecut că poate avea vreo problemă şi a dat liniştit actele la control. “Am uitat pur şi simplu să verific când expiră numerele la Toyota. Nu mi-am dat seama. Am plecat repede de acasă pentru că am avut o problemă urgentă de rezolvat cu transhumanţa oilor şi m-a oprit poliţia în trafic. Le-am explicat că nu a fost nimic intenţionat. Oamenii m-au înţeles, dar au aplicat legea”, a declarat Ghiţă Ciobanul pentru “Ora de Sibiu”.

El s-a ales cu dosar penal şi riscă acum o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau o amendă.

“Patru conducători auto au fost identificaţi în acea zi de poliţiştii rutieri conducând pe drumurile publice maşini neînmatriculate. În toate aceste cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ”, a declarat, pentru Click!, subcomisarul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sursa: Click

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation