Iosef s-a îndrăgostit numai de banii lui Teo!

Un apropiat al soţului vedetei a povestit pentru Click!, în exclusivitate, detalii inedite despre fostul sportiv.

Vestea că Teo s-a despărţit de Constantin Iosef, după doar şase luni de la nuntă, a şocat pe toată lumea. Click! vă prezintă în exclusivitate declaraţiile unei persoane care îl cunoaşte bine pe Iosef. Conform acesteia, bărbatul ar fi doar un “vânător de femei bogate”, care n-ar fi avut sentimente adevărate faţă de Teo.

Anul trecut, în aprilie, după ce Teo a anunţat că se va căsători cu Constantin Iosef în data de 2 iunie, reporterii Click! au realizat un interviu cu mama unuia dintre amicii vechi ai lui Iosef, care îl cunoaşte foarte bine pe acesta. Declaraţiile femeii păreau atunci ca fiind rupte dintr-un film prost, întrucât Iosef era caracterizat ca un şarlatan.

Văzând că relaţia dintre Teo şi Constantin era una frumoasă şi mai având doar două luni până la nuntă, Click! n-a publicat interviul. N-am vrut să-i stricăm lui Teo cea mai frumoasă perioadă a vieţii ei. Înregistrarea completă a fost însă păstrată, iar, acum, după despărţirea celor doi, cuvintele femeii vin şi întăresc declaraţia tatălui lui Teo, care a spus despre Iosef că n-a vrut decât banii fiicei lui.

“Noi îi spunem Costi lui Constantin Iosef. Îl cunosc de tânăr, pentru că şi băiatul meu este rugbyst”, îşi începe povestea femeia. “Păcat că Teo nu s-a interesat cine e el. Cred că e unul din marii escroci. Tatăl lui a fost bijutierul lui Ceauşescu. El prin tatăl lui s-a ridicat. Soţia lui a fost o mare campioană a României. Simona Hordobeţiu a fost patinatoare de viteză”, descrie interlocutoarea familia lui Iosef.

“Costi are patima jocurilor de noroc de când îl ştiu şi aleargă după femei cu bani. Când stătea în Annecy (Franţa) cu Simona şi cu băieţii, le tot venea în casă o femeie, de vreo 50 de ani, foarte bogată, despre care el zicea că e prietenă de familie, dar, de fapt, era amanta lui”, susţine femeia. Aceasta povesteşte că Iosef şi Simona au împreună doi băieţi de 9, respectiv 13 ani, „care suferă enorm după ce tatăl lor a divorţat de mama lor”.

„Când a ajuns în Franţa, el a jucat o vreme rugby, apoi, şi-a cumpărat un camion de făcut pizza. El e pizzar. Simona muncea mult, că el era tot plecat. Ea gătea mâncarea pentru restaurant şi servea. Mai mult, Simona a crescut copiii în acel camion. La un moment dat, el şi-a luat permisul pentru a conduce maşini mari. A muncit o lună, după care s-a lăsat. Nu i-a plăcut niciodată munca. În urmă cu ceva vreme, au vândut restaurantul, iar Simona s-a angajat ca ospătăriţă într-un local din Geneva”, ne-a mai spus femeia.

Referindu-se la dragostea fulgerătoare a lui Iosef pentru Teo, aceasta ne-a spus că „Iosef nu se căsătoreşte cu Teo pentru că o iubeşte, ci pentru banii ei. Costi are un caracter extrem de urât. Singurul lucru bun pe care îl are este că îşi iubeşte copiii enorm. Din păcate, umblă după femei cu bani. Aşa s-a îndrăgostit şi de banii lui Teo, pe care a cunoscut-o pe Internet. Când vede o femeie şi i se pune pata pe ea, o face praf din cuvinte. Aşa a făcut şi cu Teo, mai ales că ea se află într-o perioadă mai dificilă, după boală”, a continuat sursa noastră.

Continuarea in: Click

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation