Revoluţia lui Alin Petrache s-a prefăcut în scrum

Nicio zi fără USL şi nicio zi fără penibil! Cam aceasta pare a fi deviza acestor zile, în care suntem prea preocupaţi de forme şi nu de fond, în care atât noii şi vechii aleşi ai neamului cât şi brava presă democrată se întrec în a se face cât mai abitir de căcat.

Aşa cum mi se întâmplă aproape zilnic, m-am enervat şi în această dimineaţă, când am deschis televizorul şi am pendulat pe canalele de ştiri. Apoi, m-am mutat pe canalele de sport. Peste tot, eroul era acelaşi: Gigi Becali. Subiectul incitant: prima lui zi de parlamentar. Întrebările: inedite şi pline de substanţă. Să exemplificăm: „Ştiţi să folosiţi cartela?”, „Dar liftul?”, „Aţi vorbit cu domnul Antonescu?”, „Aveţi emoţii?”, „E mai greu ca la fotbal?”, etc. Întâmplător sau nu, Gigi Becali a fost singurul personaj elegant, civilizat şi sobru din toată mascarada aia, creată de presa devoratoare de chiloţi manjabili, incapabilă de a vedea înăuntrul lucrurilor. I-a plimbat pe ziariştii fomişti prin Palatul Parlamentului, a încercat să fie jovial fără să-i umilească, fără să-şi deranjeze colegii parlamentari şi fără să epateze în faţa aparatului de filmat. Gigi era emoţionat şi părea pus pe treabă, ceea ce mi s-a părut interesant şi onorant, în acelaşi timp.

În vreme ce reporterii acreditaţi la Parlament băteau record după record în materie de penibil, agitându-se să-l plimbe pe Becali ca pe o maimuţă prin Agora (chestie care le-a „reuşit” exact în sens invers, pentru că ei înşişi au părut ca o menajerie de animale exotice, demne de fotografiat pentru posteritate), postul B1TV anunţa că preşedintele FR Rugby, Alin Petrache, proaspăt ales în Parlament, propusese deja  reînfiinţarea Ministerului Sportului. Din păcate, printre presari, vestea organizării unei conferinţe de presă cu haleală şi şpriţ circulă ca un supersonic, în schimb ştirea privind o iniţiativă de interes public se poate compara liniştit cu marfarul de Ciulniţa. Evident, niciunul dintre imberbii prezenţi pe holurile Palatului Parlamentului nu l-a chestionat pe Gigi Becali referitor la această intenţie a colegului său, deşi cred că subiectul merita discutat, mai ales că patronul Stelei nu este doar un om de fotbal ci şi-a manifestat sprijinul şi faţă de alte ramuri sportive sau faţă de alţi campioni, dacă e să amintim doar cazul Cătălinei Ponor. Reînfiinţarea MTS nu era deloc importantă, ca dovadă că nici presa nu mai e presă şi nici sportul nu mai e sport. Zidul ignoranţei fusese, însă, spart dincolo de percepţia unora despre viaţă şi despre propria meserie… Minunea n-a durat, însă, prea mult, pentru că – deşi propunerea lui Petrache a fost primită cu receptivitate – USL-ul şi-a dat din nou cu stângu’n dreptu’ şi l-a cocoţat în funcţia de ministru TS pe … Nicu Bănicioiu. Altfel spus, au pus-o în fruntea Grădinii Botanice pe tanti Ţuţa, de la Plafaru’ din colţ…

În ce ne priveşte, salutăm iniţiativa lui Alin Petrache, pentru că Ministerul Sportului este absolut necesar, spre deosebire de alte foruri – căpuşă, înfiinţate pe bani publici, cu scopul de a păpa cât mai multe fonduri europene. Atunci când vorbim despre sport, vorbim întâi de toate despre educaţie, sănătate şi performanţă. Apoi, despre un cadru organizat şi de relansarea mişcării sportive naţionale, de la sportul de masă la sportul olimpic şi chiar la cel profesionist. Ca naţie, sportul ne ridică şi ne reprezintă. Ar trebui să ne şi onoreze. Din păcate, ceea ce s-a petrecut în ultimii ani cu mişcarea românească se poate reduce la un singur cuvânt: Dezastru. În lipsa unui for tutelar puternic, organizat corect şi condus de oameni profesionişti, mişcarea sportivă românească s-a automăcinat. Observăm penuria de performanţe la toate nivelurile şi mereu găsim un ţap ispăşitor în „lipsa fondurilor” sau în faptul că, vezi Doamne, „tinerii de azi sunt mai interesat de computere decât de sport”. Accepţia este greşită, voit plantată astfel, pentru a muta atenţia publicului de la adevăratul motiv, care este interesul minim manifestat de autorităţi, de mulţi ani încoace. Există bani, dar ei sunt deturnaţi, iar în privinţa interesului, unui copil trebuie să-i propui, înainte de toate, pentru ca el să poată alege. Apoi, cine urmăreşte reportajele realizate de unele televiziuni de profil la cluburile şi la sălile de sport din ţară (iar aici o felicit pe colega noastră de breaslă, fosta campioană olimpică Andreea Răducan!), ar observa cu uşurinţă că nu interesul este cel care lipseşte, ci cadrul propice performanţei. Dincolo de această diversiune de tip neo-securist, un Minister al Tineretului şi Sportului era absolut necesar, atâta timp cât el ar face, într-adevăr, politica sportului naţional.

Nu sunt un nostalgic al vremurilor apuse, însă chiar şi o competiţie la nivelul Daciadei de altădată ar schimba multe în România actuală, pornind de la educaţia copiilor şi continuând cu apariţia unor promisiuni pentru sportul de performanţă. La fel, acordarea unor fonduri europene pentru scoaterea din comă a mişcării sportive, pentru reconstrucţia bazelor dărâmate de ignoranţa vremurilor şi pentru încurajarea sportului şcolar nu ar putea fi decât benefică. Evident, era necesar ca în fruntea acestei instituţii să fie plasaţi profesionişti, nu politruci sau ţuţări la curu’ vreunui miliardar autohton, aşa cum s-a întâmplat, din păcate, pe la unele Federaţii sau Agenţii… Baza de discuţie a existat, dar cel mai important era cum va funcţiona construcţia pe marginea ei. Şi totul s-a năruit, odată cu desemnarea lui Bănicioiu, un afon în materie de sport.

La un nou început de drum pentru parlamentarii români, aveam credinţa, poate şi naivitatea, că unii oameni precum Alin Petrache pot aduce o schimbare în bine. Acel prim pas putea fi unul uriaş, pentru că ar fi adus cu sine o deschidere faţă de interesul naţional. Un interes pe care autorităţile române îl neglijează constant şi voluntar, de ani buni. Dar, focul stârnit s-a petrecut rapid în scrum, iar politicianismul a învins, din nou, în dauna interesului naţional, al bunului simţ şi a oricărei urme de realism. Mi-e greaţă şi mi-e ruşine. Până şi sfârşitului lumii i s-a făcut scârbă de noi şi ne va lăsa baltă, ca pe nişte aurolaci, într-o gară uitată într-un Univers bezmetic… Ceea ce mă bucură, însă, e că şi la ora asta, ziariştii tot îl mai întreabă pe nea Gigi pe unde face găina ouă şi dacă se poate obţine o recoltă frumoasă de kiwi în spălătoria de la Palatul Parlamentului.

Andrei Dicu

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation