SUA neagă că ar intenţiona să îi acorde lui Bashar al-Assad imunitate

Statele Unite au dezminţit joi că sunt pregătite să acorde, alături de Marea Britanie, un permis de liberă trecere şi imunitate preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru a încerca să rezolve conflictul care afectează ţara din martie 2011, aşa cum anunţase presa britanică.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a declarat că informaţiile conform cărora liderul sirian ar putea primi un permis de liberă trecere pentru a se deplasa la Geneva în cursul lunii curente pentru a participa la o reuniune cu opoziţia “nu sunt adevărate”.

“Probleme de responsabilitate în cazuri ca acesta, în care asistăm la grave încălcări ale drepturilor omului împotriva unui popor, sunt din principiu o decizie relevantă şi pentru populaţie…Nu pretindem să vorbim pentru ea”, a insistat Nuland.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a declarat la rândul său că nu există niciun semn conform căruia Bashar al-Assad ar fi pregătit să părăsească ţara şi să accepte cedarea puterii, aşa cum solicită Statele Unite.

Sursa: Mediafax

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation