Vadim, ameninţat cu excluderea din PRM

Corneliu Vadim Tudor este ameninţat cu excluderea din PRM de către membrii Biroului Permanent al partidului care l-au revocat din funcţia de preşedinte, dacă va organiza un alt congres de alegeri decât cel programat pe 27 iulie, la Alba Iulia.
Dumitru Badea, coordonatorul PRM, a declarat pentru AGERPRES, că prin astfel de acţiuni, Corneliu Vadim Tudor ‘se umple de ridicol’.
‘În legătură cu un aşa zis congres pe care ex-preşedintele Corneliu Vadim Tudor vrea să-l organizeze pe 20 iulie, deci cu o săptămână înaintea Congresului extraordinar de la Alba Iulia, în care scop, acum sunt în plină desfăşurare conferinţele judeţene extraordinare care aleg delegaţi în mod statutar, îi rugăm pe toţi membrii de partid, inclusiv pe cei care sunt derutaţi, să nu se lase manipulaţi şi să nu dea curs unei asemenea acţiuni prin care Corneliu Vadim Tudor continuă să se acopere de ridicol. Îl avertizăm pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor că, în ipoteza în care pune la cale şi forţează organizarea nelegală şi nestatutară a unui aşa zis Congres al PRM la 20 iulie, în Bucureşti, vom fi obligaţi să luăm în discuţie şi să decidem în Biroul Permanent excluderea sa din partid’, a declarat Dumitru Badea.

 

Author Description

romaniapress

No comments yet.

Join the Conversation