După zeci de ani de muncă, de contribuții plătite la stat, de sacrificii făcute pentru familie și pentru această țară, milioane de oameni sunt tratați de Guvern nu ca cetățeni care merită respect, ci ca o povară bugetară care trebuie ținută la limita supraviețuirii. Iar asta nu mai este doar nepăsare. Este bătaie de joc.

Pensionarii nu cer privilegii. Nu cer lux. Nu cer vacanțe exotice și nici pomeni electorale aruncate înainte de alegeri. Cer un lucru elementar: să poată trăi decent. Să-și plătească medicamentele, întreținerea, mâncarea și facturile fără să fie obligați să aleagă între pâine și pastile. În schimb, primesc promisiuni, amânări, explicații tehnice și cinism administrativ.

De fiecare dată când vine vorba despre pensii, Guvernul găsește instant scuze: „nu sunt bani”, „trebuie respectate țintele bugetare”, „mai avem de analizat impactul”, „așteptăm recalcularea”, „urmează o etapizare”. Aceeași placă stricată, repetată obsesiv, în timp ce prețurile cresc, facturile explodează, iar inflația mănâncă din pensii cu o viteză criminală. Pentru pensiile mici, fiecare lună de întârziere înseamnă foame, frig și disperare. Dar pentru cei aflați la putere, pensionarii par doar niște cifre într-un Excel.

Ipocrizia este revoltătoare. Când e vorba de sinecuri, de sporuri aberante, de agenții inutile, de consilii de administrație pline de pile și de contracte grase pentru clientela de partid, banii apar miraculos. Când e vorba de mașini de lux, de deplasări, de consultanță și de privilegii pentru „speciali”, bugetul nu mai e o problemă. Dar când pensionarii cer indexarea corectă a pensiilor sau plata unor drepturi promise chiar de stat, dintr-odată ni se spune că trebuie „prudență”.

Aceasta este adevărata față a guvernării: un stat generos cu privilegiile celor conectați și zgârcit până la cruzime cu cei vulnerabili. Un stat care își respectă clientelele, dar își umilește bătrânii. Un stat care vorbește despre „solidaritate” la televizor și practică disprețul în realitate.

Cea mai mare rușine este că pensionarii sunt folosiți electoral fără nicio jenă. În campanie devin „prioritate națională”, „o generație care merită recunoștință”, „o datorie morală”. După alegeri, redevin o problemă contabilă. Sunt chemați la urne cu promisiuni și trimiși acasă cu resturi. Este o manipulare josnică, repetată de ani de zile, indiferent de culoarea politică a guvernelor.

Un stat care își abandonează pensionarii este un stat decăzut moral. Nu poți pretinde modernizare, dezvoltare și stabilitate când îți lași bătrânii să trăiască în umilință. Nu poți vorbi despre reforme și responsabilitate câtă vreme cei care au construit această țară sunt împinși spre sărăcie și batjocură.

Guvernul trebuie să înțeleagă un lucru simplu: pensionarii nu sunt o problemă. Ei sunt o datorie. O datorie de onoare. Iar când această datorie este tratată cu minciună, amânare și cinism, nu mai vorbim despre administrare proastă. Vorbim despre o formă de dispreț instituționalizat.

Și da, spus pe șleau: Guvernul își bate joc de pensionari. Iar o țară care acceptă asta fără revoltă își pierde, încet, și demnitatea. ( SURSA: RASCRUCEA )