Pregătește-te să dai 400-500 de euro pe lună, fără să mai pui la socoteală utilitățile, care parcă sunt taxate ca și cum ai locui într-un palat.

Și dacă vrei să cumperi un apartament? Ei bine, ai nevoie de un salariu de IT-ist și de o moștenire babana ca să-ți permiți un credit ipotecar. Criza locuințelor din marile orașe românești e o problemă care ne apasă pe toți, mai ales pe tineri, și parcă nimeni nu face nimic concret să o rezolve. Hai să o luăm logic.

Cererea e mare, oferta e mică. Dezvoltatorii imobiliari construiesc blocuri pe bandă rulantă, dar majoritatea sunt apartamente de lux, cu prețuri care par din alt univers. Pentru omul de rând, care trage la un salariu mediu de 800-1000 de euro, e aproape imposibil să-ți permiți ceva. Și nu e doar despre București.

În Cluj, prețurile au explodat de-a dreptul – o garsonieră în Mănăștur poate să coste cât un apartament cu 3 camere într-un oraș mai mic.

Ce să mai zicem de Brașov sau Iași, unde trendul e cam același? Problema nu e doar la dezvoltatori. Statul pare să fie complet deconectat. Programe ca „Prima Casă” (acum „Noua Casă”) sunt o glumă pentru cei care nu au deja un sac de bani pus deoparte. Și ce face primăria? Dă autorizații pentru blocuri între blocuri, fără să se gândească la infrastructură – drumuri, parcări, școli, spitale.

Cartierele noi apar ca ciupercile după ploaie, dar n-ai loc să parchezi nici măcar o bicicletă, iar transportul public e un coșmar. Și totuși, cine suferă cel mai tare? Tinerii. Ăia care abia își încep cariera, care poate au un job fain, dar nu pot să pună un ban deoparte pentru că chiria le mănâncă 60-70% din salariu.

Mulți ajung să locuiască cu părinții sau să împartă un apartament cu 3-4 colegi, ca în studenție. Nu zic, e fain să ai colegi de apartament, dar la 30 de ani parcă ai vrea un colț al tău, nu? Soluții? Păi, statul ar putea să intervină mai serios.

De exemplu, să reglementeze chiriile, cum se întâmplă în alte țări. Sau să construiască locuințe sociale pentru tineri, nu doar să promită. Primăriile ar putea să oblige dezvoltatorii să includă și locuințe accesibile în proiectele lor, nu doar penthouse-uri. Și, poate, să investească în transport public ca să poți locui și la 20-30 de km de oraș fără să pierzi 3 ore pe drum. Până una-alta, criza locuințelor ne ține pe loc.

Visul ăla cu „casa mea” e tot mai departe pentru mulți. Și dacă nu se schimbă ceva, o să ajungem să ne mutăm toți înapoi la țară, unde măcar ai o grădină și aer curat. Dar până atunci, ce mai faci? Strângi din dinți, mai cauți un job secundar și speri că o să vină și vremuri mai bune.  ( SURSA: RASCRUCEA )