Actualitate
Autor:
Dana Barcan
inflatia, de 3 ori mai mare in septembrie
FOTO: Antena 3 CNN
Conform datelor INS, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a înregistrat o creștere de 2,6% în septembrie, de la 2,4% în august. Luna trecută, ţările membre UE, cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Cipru (0%), Franţa (1,1%), Grecia şi Italia (ambele cu 1,8%). Țările membre UE, cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (8,6%), Estonia (5,3%), Slovacia şi Croaţia (ambele cu 4,6%), potrivit datelor Eurostat.
Situaţia din august 2025, arată că rata anuală a inflaţiei a scăzut în opt state membre, rămânând stabilă în patru ţări şi a crescut în 15 state membre, inclusiv în România (de la 8,5% până la 8,6%). În zona euro, rata anuală a inflaţiei a accelerat în septembrie la 2,2%, de la un nivel de 2% în august - ţinta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din zona serviciilor (1,49 puncte procentuale), apoi alimente, alcool şi ţigări (0,58 puncte procentuale). Preţurile la energie au scăzut cu 0,03 puncte procentuale.
Datele INS arată că, în cazul României, conform datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,88% în septembrie, de la 9,85% în august, mărfurile nealimentare scumpindu-se cu 11,09%, serviciile cu 10,36%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%. „Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2025 comparativ cu luna august 2025 a fost 100,36%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,5%.
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2025, comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2024 - septembrie 2025) faţă de 12 luni anterioare (octombrie 2023-septembrie 2024) a fost 6,1%”, conform comunicatului INS. Noile previziuni arată că inflaţia în zona euro ar urma să se situeze la 2,1% în 2025, 1,7% în 2026 şi 1,9% în 2027. Inflaţia de bază precum energia şi alimentele, se vor situa la 2,4% în 2025, 1,9% în 2026 şi 1,8% în 2027.
Tags:
inflație
România
Uniunea Europeană