Asta e întrebarea, de fapt, când vine vorba de interzicerea fumatului în parcurile din București. Poate că ai văzut și tu, mai ales în zilele de weekend, cum fumul de țigară plutește nestingherit printre copaci, iar mucurile sunt aruncate adesea direct pe iarbă sau pe alei. Te gândești, pe bună dreptate, că ar fi normal ca într-un spațiu de relaxare, de joacă și de sport, așa ceva să fie interzis. Și totuși, nu e.

Există o lege, mai exact Legea nr. 349/2002, care interzice fumatul în spațiile publice închise, în locurile de muncă și în spațiile de joacă pentru copii. Dar, surpriză! Parcurile nu sunt considerate spații publice închise. Aici e buba, pentru că legea e vagă în privința spațiilor deschise. Așa că, din punct de vedere legal, un fumător are "dreptul" să-și aprindă țigara pe o bancă din Cișmigiu sau Herăstrău, atâta timp cât nu o face într-un loc special amenajat pentru copii.

Dar de ce nu se face o lege mai clară, care să rezolve problema? Ei bine, aici intră în joc mai multe aspecte, nu doar juridice.

1. Interesele economice și politice. E greu de crezut că o astfel de interdicție ar fi susținută de toți politicienii. Pe de o parte, o astfel de măsură ar putea aduce voturi din partea celor care militează pentru un mediu mai curat și sănătos. Pe de altă parte, ar putea supăra o masă mare de fumători, care, să nu uităm, reprezintă un segment important din electorat. Mai mult, industria tutunului ar putea face lobby împotriva unei astfel de legi, invocând libertatea de alegere și alte argumente similare. Nu e un secret că astfel de industrii au o putere financiară considerabilă și pot influența deciziile politice.

2. Lipsa de voință și de implementare. Chiar dacă ar exista o lege, întrebarea e: cine ar aplica-o? Poliția Locală e deja supraîncărcată cu alte sarcini, iar patrularea constantă a parcurilor pentru a da amenzi ar fi un efort logistic enorm. Nu e vorba doar de a da o amendă, ci și de a convinge un fumător recalcitrant că trebuie să se conformeze. E mai simplu pentru autorități să închidă ochii, decât să se confrunte cu rezistența publică.

3. Mentalitatea "lasă că merge și așa". Să fim sinceri, noi ca societate nu suntem (încă) suficient de disciplinați. E greu să impui o regulă într-un context în care mulți cred că „libertatea mea se termină unde începe a ta” e doar o teorie. Mulți fumători consideră că atâta timp cât sunt afară, nu deranjează pe nimeni. Fără să se gândească la copiii care aleargă, la cei cu probleme respiratorii sau pur și simplu la cei care vor să respire aer curat, nu fum de țigară.

4. Oamenii preferă să se plângă, nu să acționeze. Am văzut sute de postări pe Facebook cu oameni indignați de fumătorii din parc, dar câți dintre ei au făcut o sesizare la Primărie sau au încercat să atragă atenția, respectuos, fumătorului? Schimbarea începe cu noi, dar e mai comod să ne manifestăm frustrarea în online decât să facem ceva concret.

Până la urmă, e o problemă complexă, care ține de lege, de politic, de autorități și de mentalitatea noastră, ca indivizi. Poate că ar trebui să ne întrebăm ce e mai important: libertatea absolută a unui fumător de a-și aprinde o țigară oriunde, sau dreptul tuturor celorlalți la un mediu curat și sănătos, mai ales într-un loc dedicat relaxării și recreerii. Așa că, data viitoare când mai vezi pe cineva fumând în parc, gândește-te că nu e doar o lipsă de respect, ci o consecință a unui sistem imperfect și a unei mentalități care se schimbă greu. ( SURSA: RASCRUCEA )